Accident cu patru răniți în Vâlcea. Un TIR încărcat cu cărbune s-a ciocnit cu un taximetru

Accident cu patru răniți în Vâlcea. Un TIR încărcat cu cărbune s-a ciocnit cu un taximetru
Publicat: 30/06/2012, 14:38
Actualizat: 30/06/2012, 15:26

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un TIR încărcat cu cărbune s-a ciocnit cu un taximetru, pe DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, în localitatea vâlceană Bunești, traficul rutier în zonă desfășurându-se îngreunat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vâlcea, primele date ale anchetei arată că șoferul TIR-ului ar fi încercat să evite impactul cu autoturismul, al cărui șofer a efectuat o manevră la stânga fără să se asigure și fără să semnalizeze.

După impact, autovehiculul de tonaj greu a ajuns în afara șoșelei, a rupt un copac și s-a oprit lângă gardul unei locuințe.

„Din primele cercetări ale polițiștilor aflați la fața locului rezultă că șoferul autoturismului Renault, inscripționat ca taximetru, ar fi efectuat o manevră la stânga, fără a se asigura, iar TIR-ul, care a acroșat autoturismul, a intrat ulterior într-un copac de pe marginea șoselei și s-a oprit lângă gardul unei case. Cercetările sunt în curs, urmând a se stabili exact ce s a întâmplat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

În urma accidentului, patru persoane au fost rănite, fiind vorba desșre șoferul camionului, șoferul autoturismului și doi pasageri din mașină.

La fața locului au sosit două ambulanțe SMURD și o salvare a Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea care au preluat și transportat răniții la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea.

În prezent, traficul rutier în zona accidentului se desfășoară îngreunat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Bianca Drăgușanu, mesaj cu subînțeles pentru Gabi Bădălau. Ce i-a transmis
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Elton John continuă să își piardă vederea. De ce boală suferă artistul?
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Cum depășim singurătatea în era mediului online?